Ştiri din Transilvania
VIDEO Lucrările au fost reluate pe Autostrada Transilvania. Imagini spectaculoase cu șantierul
Lucrările pe lotul 4 Câmpia Turzii – Cheţani, de pe Autostrada Transilvania, cu o lungime de 15,6 kilometri, au fost reluate.
Aflat în insolvență și incapabil să continue lucrările cu efective proprii, antreprenorul general Straco a căzut la întelegere cu subcontractorii specializați pe terasamente și structuri, anunță Asociația Pro Infrastructură (API).
Specialiștii în infrastructură spun că singura șansă de finalizare a acestui lot problematic este ca subcontractorii să fie plătiți la zi. Este vorba despre lotul ce realizează conexiunea dintre porțiunile din Cluj și Mureș ale Autostrăzii Transilvania.
Pe lotul vecin Chețani – Iernut, în lungime de 18 kilometri, antreprenorul Astaldi se apropie cu lucrările de finalizare, fiind posibilă recepția în 45-60 de zile. API a avertizat în dese rânduri că acest tronson ar putea deveni noua „autostradă muzeu” din România.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va trebui să achite lucrările executate cât mai prompt, atrag atenția specialiștii, mai ales că lotul 3 (Astaldi) va deveni utilizabil abia după finalizarea nodului rămas de executat pe lotul Straco.
De precizat, că finalizarea celor două loturi în lungime totală de 33 kilometri va putea oferi șoferilor parcursul neîntrerupt pe 110 kilometri din Autostrada Transilvania (A3), între localitățile Târgu Mureș și Nădășel.
CITEȘTE ȘI: