monitorulcj.ro Menu
Ştiri din Transilvania

FOTO Cetatea Liteni, nestemata Țării Călatei. Abandonate de trei secole și ocolite de turiști, ruinele fortăreței oferă o panoramă fabuloasă

Aflată la puțin peste 30 de kilometri de Cluj-Napoca, Cetatea Liteni este una dintre cele mai captivante cetăți-ruine din toată Transilvania. Din păcate, deși este într-o zonă pitorească, potențialul turistic al cetății este nevalorificat. Poate e mai bine așa...?

Cetatea Liteni, nestemata Țării Călatei / foto: Raymond FÜSTÖS

Cetatea Liteni, cunoscută și sub denumirile „Cetatea Géczy” sau „Cetatea Lita”, este o fortăreață construită în zona satului Liteni, pe o stânca impunătoare deasupra Văii Iara. Înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Cluj, elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România în 2010, cetatea este mai accesibilă, culmea, nu dinspre Liteni, ci dinspre micuțul sat Moara de Pădure, din comuna Băișoara.

Cum ajungi cel mai ușor la Cetatea Liteni?

Pornind din Cluj-Napoca, dacă dorești să ajungi la fortăreață, urmează traseul Florești – Luna de Sus – Vlaha – Săvădisla – Lita – Liteni – Săcel – DJ 107N (drumul spre Valea Ierii) – Moara de Pădure. Nu te aștepta să găsești vreun indicator… Există doar o mică tăbliță de lemn pe care este scrijelită discret, cu vopsea roșie, numele cetății. Urcușul începe de lângă o casă de vacanță care a văzut, poate, vremuri și mai bune.


Traseul nu este marcat în niciun fel și, deși ai tendința să urmezi drumul, te păcălește și vei ajunge la o fundătură. Nu te deznădăjdui, trebuie doar să pășești în adâncul pădurii, pe o potecă îngustă, pe malul stâng al pârâiașului din zonă, ce trebuie să fie mereu pe partea dreaptă cum urci spre cetate. Vei găsi pe traseul flori, ciuperci, fructe de pădure și, în funcție de vreme, noroi. Însă merită din plin efortul! Nu va dura prea mult până ce ajungi pe un platou cu o frumusețe captivantă.

Te va aștepta o cireadă de vaci blânde, mânate de un păstor singuratic, înconjurat de câinii săi. Nu se întâlnește prea des cu oameni, căci nu mulți se încumetă să parcurgă traseul, așa că va intra în vorbă cu tine, el, omul munților, unicul „paznic” al cetății. „Sufocate” în vegetația bogată, ruinele vor ieși la iveală pe partea stângă. Poți urca pe stâncile din dreapta, să admiri cetatea de sus, sau te poți aventura printre rămășițele zidurilor, unde vei fi răsplătit cu o panoramă absolut fantastică peste întreaga vale, care îți va tăia răsuflarea.


Istoria și decăderea Cetății Liteni, învăluite în mister

Fortăreața a fost atestată documentar încă din anul 1324, sub numele „Castrum Leta”. În anul 1405, regele maghiar Luxemburgi Zsigmond a dăruit-o orașului Cluj, împărțind ulterior moșiile cetății în trei părți – lui Jakcs János, judecătorului Vána, respectiv voievodului László de Beiuș (1419). După moartea regelui, fortăreața a trecut în proprietatea lui Losonczi Dezső, apoi în cea a lui Herepei Márk.

În 1456, Iancu de Hunedoara a dăruit cetatea verișoarei lui Pongrácz János, Csolnokosi Klára, fortăreața trecând apoi prin mâinile mai multor proprietari, printre care Perényi Orsolya, Corvin János, Balassa Ferenc sau Ártánházi Bornemissza Boldizsár. Declinul a început în 1562, atunci când cetatea a fost grav avariată după o explozie în magazia de pulbere din subteran, în urma unui asediu.


Géczi János a fost cel care a făcut din nou locuibilă cetatea, după ce a dobândit drepturile în 1569. Descendenții săi au locuit acolo timp de un secol, până în a doua jumătate a secolului XVII. De aici provine și denumirea „Cetatea Géczy”, o familie în urma căreia au rămas o sumedenie de legende. Istoricii spun că abandonarea definitivă a cetății s-a întâmplat după anul 1711, odată cu încheierea Tratatului de la Satu Mare și finalul luptelor curuților conduși de II. Rákóczi Ferenc.

Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773, Cetatea Liteni apare sub numele de „Altes Schloß” – „Vechiul Castel”


CITEȘTE ȘI:

Cripta unei familii de nobili din Transilvania, UNICĂ în Europa, a devenit „toaletă” publică FOTO/VIDEO