monitorulcj.ro Menu
Ştiri din Transilvania

Destinație turistică gratuită pe timp de pandemie. Laguna Albastră

Una dintre cele mai frumoase destinații turistice din Transilvania poate fi vizitată gratuit de persoanele care vor să scape de agitația urbană a Clujului.

Laguna Albastră, destinație turistică gratuită

 

 


 

Vremea bună de la începutul săptămânii aduce cu sine o nouă destinație de weekend, unde oamenii se pot bucura de frumusețea naturii, liniște și aer curat în timp ce se eliberează de stresul săptămânii de muncă și uită de problemele zilnice.


Laguna Albastră este una dintre cele mai frumoase destinații din inima Transilvaniei, care se află la doar 30 km de Cluj-Napoca,  în comuna Aghireșu.

Un loc desprins din basme

Laguna are ape albastre opalescente, înconjurate de trestii și papură, iar peisajul din jurul său taie respirația. Contrastul puternic dintre vegetația abundentă, dealurile calcaroase și apă duce oamenii cu gândul la țărmurile Mării Mediterane și sporesc frumusețea locului.


Locația atrage constant turiști care înfruntă drumul greu de parcurs, pentru a se bucura de peisaj și de apa plină de minerale.

Potențialul lagunei este nemărginit

„Lacul din Aghireșu merită pus în valoare, pentru că este un loc superb”, a declarat Eduard Boboc, directorul muzeului Ciucea,  fiind de părere că zona are un imens potențial turistic.


Istoria Lagunei Albastre este foarte interesantă. Aceasta s-a format cu decenii în urmă, după ce fosta mină caolin din comuna Aghireșu a fost inundată de apă.

Laguna Albastră a fost cumpărată, în urmă cu câțiva ani, de un om de afaceri, care a dorit construirea unei stațiuni în jurul acesteia, însă problemele financiare i-au stat în cale. Astfel, lacul a fost vândut din nou unui antreprenor clujean care a anunțat că va investi pentru a crea un complex turistic unic în județul Cluj.


Oamenii care sunt interesați să viziteze locul trebuie să știe că Laguna Albastră poate fi vizitată în prezent fără să fie achitată vreo taxă de acces.

Citește și:

Unde poți merge în weekend? 10 locuri mai puțin explorate din Cluj, care te feresc de aglomerație!

5 locuri inedite de vizitat, la doar o aruncătură de băț de Cluj-Napoca