monitorulcj.ro Menu
Ştiri din Transilvania

Mergi la Mănăstirea Nicula? REGULI și PROGRAM de Hramul Adormirii Maicii Domnului

Arhiepiscopia Clujului a hotărât luarea unor măsuri speciale pentru protecția pelerinilor în acest an, în contextul pandemiei de COVID-19.

Mergi la Mănăstirea Nicula? REGULILE și PROGRAMUL Hramului de Adormirea Maicii Domnului

 

 


Pentru a veni în sprijinul credincioșilor care doresc să participe în acest an la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula, Arhiepiscopia Clujului, în consultare cu autoritățile județene, a decis luarea unor măsuri speciale pentru protejarea sănătății pelerinilor și pentru buna desfășurare a acestui moment important pentru spiritualitatea transilvăneană.

 


În acest an nu va fi organizat pelerinajul din centrul Gherlei

Astfel, din motive de siguranță sanitară, în acest an nu va mai fi organizat tradiționalul pelerinaj „La Nicula colo-n deal”, din centrul municipiului Gherla spre Mănăstirea Nicula, din ajunul sărbătorii.

Pentru evitarea aglomerării din ajunul și din ziua praznicului, credincioșii sunt invitați să vină la mănăstire în zilele premegătoare sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, pentru a-i aduce cinstire și rugăciune Sfintei Fecioare.


În acest sens, zilele de miercuri, joi și vineri (12, 13 și 14 august 2020) vor fi sărbătorite în mod solemn, prin oficierea Sfintei Liturghii arhierești de către PS Episcop Macarie al Europei de Nord, PS Episcop Petroniu al Sălajului și PS Episcop vicar Benedict Bistrițeanul.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului nu va putea fi atinsă de pelerini

În ajunul praznicului, de la ora 18:00, pe altarul de vară al Mănăstirii va fi săvârșită Slujba Vecerniei Mari și a Litiei, de către ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, iar de la ora 22:00, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului va fi scoasă din biserică și va fi săvârșită Slujba Utreniei și Prohodul Maicii Domnului. Toate aceste slujbe de priveghere vor culmina cu procesiuna icoanei, în jurul orei 01:00.


În ziua praznicului, sâmbătă, 15 august 2020, de la ora 09:00, tot pe altarul de vară, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie și va adresa pelerinilor un cuvânt de învățătură. Toate slujbele vor fi săvârșite în aer liber, dar vor fi transmise în direct de către Radio Renașterea, în FM și în online, iar în ziua praznicului, Sfânta Liturghie va fi transmisă în direct pe posturile TVR Cluj și TVR 3 și în oline.

Credincioșii sunt rugați să poarte mască și să fie responsabili

„Pe toată perioada prezenței lor la Mânăstirea Nicula, credincioșii sunt sfătuiți să poarte mască de protecție, să respecte măsurile de distanțare și să fie responsabili unii față de alții și mai ales față de ce lasă în urma lor, știind că pășesc într-o grădină a Maicii Domnului”, a transmis pr. Bogdan Ivanov, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Clujului.


CITEȘTE ȘI:

Anunț de ultimă oră: Pelerinaj cu restricții la Mănăstirea Nicula. Credincioșii nu vor avea voie să se apropie de icoana făcătoare de minuni