monitorulcj.ro Menu
Ştiri din Transilvania

Atracții turistice din Cluj-Napoca. Vezi care sunt locurile preferate de turiști

Clujul este considerat unul dintre cele mai frumoase și civilizate orașe din țară, datorită clădirilor vechi care oferă un aer medieval dar și pentru evoluția acestuia pe parcursul anilor.

Atracții turistice din Cluj-Napoca. Vezi care sunt locurile preferate de turiști.

 

 


Cluj a devenit o destinație care este des vizitată de turiști din toată lumea, acest oraș fiind considerat capitala spirituală dar și economică a Transilvaniei. Municipiul Cluj-Napoca este un puternic centru educațional, medical, iar pe partea de divertisment, acest oraș îți oferă o multitudine de evenimente chiar și acuma pe timp de pandemie. Pentru a vă oferi o imagine mai clară a Clujului v-am pregătit un top cu atracțiile turistice ale acestui oraș.

 Parcul Central Simion Barițiu

Acest parc are o vechime de peste 180 de ani, aflându-se în zona centrală a clujului și oferindu-ți doza necesară de natură. Parcul este foarte generos în ceea ce privește zona de relaxare, având locuri special amenajate pentru hamace. În interiorul parcului veți găsi și lacul Chios, care oferă un plus de liniște prin prezența lebedelor. Denumit și Parcul Mare este unul dintre obiectivele turistice înscris pe lista monumentelor istorice din Cluj.


Grădina botanică

Întinsă pe  o suprafață de aproape 14 hectare, fiind localizată în partea sudică a Clujului. Grădina conține peste 10.000 de specii de plante din toate coluțurile lumii. Fiind vizitată de aproape 150 de mii de oameni pe an, Grădina Botanică a ajuns un simbol al Clujului. Deși în această perioadă accesul în sere și muzee este interzis, această locație este ideală pentru iubitorii de natură.

Parcul Cetățuia

Este unul dintre cele mai iubite locații din Cluj, oferindu-ți o panoramă a orașului. Acest loc este perfect pentru o plimbare pe timp de seară unde la final te poți relaxa privind Clujul pe timp de seară. Datorită perioadei în care a fost construită (între anii 1715-1735), cetățuia oferă un aer medieval pe alocuri, acest motiv conturând frumusuețea locației.


Biserica Romano-Catolică Sfântul Mihail

Această clădire este una dintre cele mai reprezentative monumente ale arhitecturii gotice din Transilvania. Biserica se află în Piața Unirii, avînd 70 de metri lungime și 80 de metri înălțime. În prezent biserica este gazda numeroaselor concerte simfonice dar și a recitalelor de orgă. Acest monument îți oferă o arhitectura impresionantă dar și multe povești istorice interesante.

Pădurea Hoia-Baciu

Este situată în partea vestică a Clujului fiind o zonă de recreere dar și o atracție paranormală. Această pădure vine la pachet cu o poveste despre un cioban care a dispărut cu tot cu oile sale. Povestea a fost elementul cheie care a contribuit la dezvoltarea sa pe partea turistică. De-a lungul anilor, s-au organizat diferite evenimente în această locație, precum JungleVibes unde mai mulți tineri se strângeau pentru a asculta muzică și a se bucura de un party în aer liber. Pădurea Hoia este perfectă și pentru cei pasionați de natură și drumeții.


CITEȘTE ȘI:

Destinații de care te poti bucura în aer liber din apropierea Clujului

 


 

 

5 locuri inedite de vizitat, la doar o aruncătură de băț de Cluj-Napoca