monitorulcj.ro Menu
Ştiri din Transilvania

Tren metropolitan în 2024, metrou un an mai târziu? Când încep lucrările în teren?

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, susține că trenul metropolitan ar putea fi operațional în 3-4 ani, în timp ce metroul ar putea deveni realitate un an mai târziu.

Tren metropolitan în 2024, metrou un an mai târziu? Când încep lucrările în teren?

 

 


Edilul este optimist și în privința achiziționării în timp util de rame necesare, licitație care încurcă șefii de la București de ani de zile.

 


Reamintim, că trenul metropolitan va folosi calea ferată existentă prin crearea unor stații intermediare pe raza municipiului Cluj-Napoca, astfel încât oamenii să ajungă mult mai ușor dintr-o parte în alta a orașului, potrivit declarațiilor oferite de Emil Boc, într-un interviu acordat hotnews.ro.

„Nu e un proiect ușor. E complicat, atât infrastructura, pentru că fiind un oraș istoric, ai tot felul de obstacole care țin de dimensiunea respectivă. Dar, e necesar, pentru că acolo vom avea mobilitate alternativă la mașină și evident că te sufoci. Și atunci, am gândit aceste două proiecte integrate. Trenul metropolitan (...)va fi implementat mult mai repede”, a precizat primarul.


În 2022 începe execuția lucrărilor la trenul metropolitan?

„Studiul de fezabilitate va fi gata într-un an de zile maxim și, astfel, în 2022 putem trece la execuția propriu-zisă a lucrărilor trenului metropolitan, pentru că nu sunt complicate, inclusiv achiziționarea de rame de transport. Asta e prima componentă. La metrou, termenul este de 24 de luni de realizare a studiului de prefezabilitate și de fezabilitate”, a completat Emil Boc.

Edilul a vorbit și despre posibilitatea ca Orașul Comoară să fie primul oraș din România, după București, care va avea metrou. El a indicat scenariul pesimist, respectiv scenariul optimist în ceea ce privește perioada de timp necesară în vederea implementării proiectului. În cât timp vor circula clujenii cu noul metrou?


„Am semnat contractul în februarie 2020, dar acum, văzând planul de rezidență urbană, am cerut câștigătorilor licitației să urgenteze realizarea acestor planuri ca noi să putem declanșa în 2022 licitația și să avem contractul semnat până la sfârșitul anului, să putem beneficia de o parte din fondurile europene din planul de rezidență urbană”, a precizat edilul.

Când ar urma să înceapă lucrările la metrou?

„Am grăbit lucrurile pentru că ni s-a oferit șansa de finanțare mai repede decât am crezut. Nu sperăm să apară asemenea resurse financiare atât de valoroase din partea Uniunii Europene prin acest gest extraordinar de solidaritate pe care îl face cu țările membre, să împrumute în numele Uniunii Europene bani pentru dezvoltarea țărilor din UE”, a recunoscut primarul, în interviul oferit pentru HotNews.


Trenul metropolitan va putea fi operațional la nivelul anului 2023-2024. Metroul, în orizontul 2024-2025. O prima componentă ar putea să intre în lucru. Noi ne-am pregătit de un orizont de 10 ani. Dacă vin banii europeni, am putea demara lucrările, repet, nu să se circule, pentru că vedeți, e o lucrare complicată, dar demararea lucrărilor să poată începe pe măcar un anumit tronson la nivelul anului 2022-2024”, a precizat Emil Boc.

CITEȘTE ȘI:

Noroc cu Imperiul Austro-Ungar! 10.700 km de cale ferată, puțin peste o treime electrificată