Ştiri din Transilvania
Doi copii OPĂRIȚI cu apă clocotită, transportați de urgență la un spital din Cluj
Doi copii din județul Bistrița-Năsăud au fost transportați de urgență la un spital din Cluj, după ce s-au opărit cu apă clocotită.
Doi copii, o fetiţă de 5 ani şi un băiat de 12 ani, au suferit arsuri de gradele I și II după ce s-au opărit cu apă clocotită, precizează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud.
Incidentul s-a produs în localitatea Cuşma, iar la faţa locului s-au deplasat echipajul de terapie intensivă mobilă şi un echipaj de prim-ajutor ale SMURD.
„Copiii au suferit arsuri de gradele I şi II A pe mai puţin de 10% din suprafaţa corpului, au o stare generală bună şi vor fi transferaţi la Clinica de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică din Cluj-Napoca pentru îngrijiri de specialitate”, a transmis Camelia Strungari, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa.
CITEȘTE ȘI
Incendiu la Spitalul CFR din Cluj-Napoca. Pacienţii au fost evacuaţi de urgenţă