monitorulcj.ro Menu
Ştiri din Transilvania

Cum va fi vremea la Cluj? Valul de ger a trecut. Temperaturi ridicate pentru sfârșit de ianuarie, în zilele ce urmează.

Vremea se încălzeşte spectaculos în următoarele zile, iar weekend-ul aduce temperaturi mai mari decât normalul acestei perioade.

Cum va fi vremea la Cluj? Valul de ger a trecut. Temperaturi ridicate pentru sfârșit de ianuarie, în zilele ce urmează.

 

 


În următoarele săptămâni, meteorologii anunţă vreme caldă în toate regiunile. În weekend, se anunţă chiar maxime de 14 grade în sud-estul ţării, valori anormale pentru data din calendar.

 


Temperaturi de până la 10 grade Celsius în Transilvania, joi

Joi, 21 ianuarie, vremea va continua să se încălzească, devenind frunoasă pentru această dată, în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi temporar noros şi vor fi condiţii pentru precipitaţii slabe predominant sub formă de ploaie, la începutul intervalului în nord-vest, iar în cursul nopţii, posibil, şi în extremitatea de sud-vest. În zona montană înaltă, trecător, se vor semnala precipitaţii mixte. Izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte şi, local şi temporar, în vest.

Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 2 şi 10 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -10…-8 grade în estul Transilvaniei şi 4….6 grade în regiunile vestice. Dimineaţa şi noaptea, pe alocuri, se va semnala ceaţă.  


Vreme neobișnuit de caldă pentru final de ianuarie

Vineri, conform ANM, vremea va fi caldă pentru ultima decadă a lunii ianuarie. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 4 şi 12 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -5…-3 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 7….8 grade în sudul Banatului. Cerul va fi variabil, cu înnorări în vestul, sud-vestul, nordul şi parţial centrul ţării, unde mai ales spre seară şi noaptea, temporar va ploua.

În zona montană înaltă, precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte şi, local şi temporar, în vest. Dimineaţa şi noaptea, pe alocuri, îndeosebi în est, sud-est şi centru, se va semnala ceaţă.


Temperaturi de primăvară, în weekend

Şi în weekend vom avea parte tot de temperaturi de primăvară însă, probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată în cea mai mare parte a intervalului. Meteorologii anunţă maxime de 14 grade în sud-estul ţării.  

Prognoza meteo lunară

Săptămâna 18.01.2021 – 25.01.2021


Valorile termice se vor situa peste cele specifice acestei perioade, în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile vestice, anunţă ANM. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile extracarpatice, dar şi local excedentar în extremitatea de nord-vest, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.  

Săptămâna 25.01.2021 – 01.02.2021

Temperaturile medii ale aerului vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, în toate regiunile, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în extremitatea de sud a ţării. Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale, dar mai ales în zonele montane aferente, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.  

Săptămâna 01.02.2021 – 08.02.2021

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în extremitatea de sud a ţării. Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va fi în general excedentar în jumătatea vestică a ţării, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.  

Săptămâna 08.02.2021 – 15.02.2021

Valorile termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a ţării. Cantităţile de precipitaţii se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, posibil uşor excedentare, local.