monitorulcj.ro Menu
Ştiri din Transilvania

Mărțișorul, afacerea de peste 30 de ani a unei clujence „Vremurile acum sunt grele, dar fără artă nu aș putea trăi”. GALERIE FOTO

Alice Iștok este femeia care confecționează și vinde mărțișoare de mai bine de 30 de ani. Femeia a povestit cât de mult a afectat pandemia această mini afacere, dar și cât de importante sunt lucrările hand-made.

Mărțișorul, afacerea de peste 30 de ani a unei clujence „Vremurile acum sunt grele, dar fără artă nu aș putea trăi”. GALERIE FOTO

 

 


Mărțișoarele sunt simbolul primăverii, iar în această perioadă de pandemie se pare că sunt printre singurile simboluri care nu și-au pierdut valoarea. Cu toate acestea, comercializarea lor a fost poate chiar un chin pentru oamenii care stau o zi întreagă la standurile din centru. Anul acesta doar 50% dintre târgurile de mărțișoare au fost aprobate.

 


Monitorulcj.ro a vorbit cu o vânzătoare de la târgul din Piața Muzeului, care confecționează și vinde mărțișoare de mai bine de 30 de ani.

Alice Iștok a terminat cursul de ceramică de la Școala Populară de Artă din Cluj-Napoca, iar de mai bine de 30 de ani confecționează mărțișoare și le vinde împreună cu soțul ei, care pictează tablouri, bucăți de lemn și multe altele.


Totul de pe mica lor tarabă este hand-made, de la mărțișoare, până la cercei, tablouri și brățări.

„Mărțișoarele le fac de peste 30 de ani. Pe mine și pe soțul meu ne-a unit această pasiune. El mereu a fost în zona artei, a picturii, iar eu pe confecționarea de mărțișoare. El a vrut să dea la arte și nu a reușit, moment în care s-a înscris la Școala Populară, loc unde ne-am și cunoscut. Eu am fost pasionată întotdeanua de această zonă, de la mărțișoare din ceramică până la cercei cu pietre semiprețioase”, a declarat pentru monitorulcj.ro Alice Iștok.


30 de ani plini de mărțișoare

Cei doi soți au început să iasă la târguri de mărțișoare de peste 30 de ani, unde și-au expus creațiile. La început lucrurile nu au mers ca la carte, însă cu timpul oamenii au început să îi cunoscă și să prindă încredere în creațiile lor.

„Când am început să vindem eram poziționați cu taraba pe Unirii, chiar față în față cu Biserica. Chiar erau vremuri frumoase atunci. Eu mi-am făcut un PFA și prin asta vindeam. Atunci aveam doar mărțișoare.  Din 2007 mi-am deschis un magazin în centru, unde îmi expun toate tablourile. Atunci când ieși pentru prima dată la târg nu ești cunoscut, oamenii vin și admiră, dar nu cumpără din prima. Întradevăr, m-am mulțumit la început doar cu admirația oamenilor. În primii doi ani a fost foarte greu pentru că nu prea aveam vânzări. Expunerea m-a ajutat într-un final, pentru că după oamenii au început să mă cunoscă iar vânzările au crescut”, a spus Alice.


Fiind pandemie, vânzările nu au fost atât de mari, dar cu toate acestea Alice s-a bucurat că a putut să iasă în centru și să își expună lucrările.

„Diferența este foarte mare față de anii trecuți. Chiar dacă am acel magazin de 8 metri pătrați, atunci când ies la târg mă văd oamenii. Spațiul meu este într-o curte, deci nu este la vedere. Anul trecut au fost vreo 3-4 târguri care au fost mai mult în pierdere decât în câștig, pentru că nu s-a făcut foarte multă reclamă. Oamenii au fost mai precauți și nu prea au ieșit” a povestit femeia.

Mărțișorul, simbolul primăverii

Alice spune că mărțișorul pentru ea semnifică simbolul primăverii, iar fără artă nu ar fi completă. Femeia este dedicată în totalitate acestei pasiuni din care a reușit să se întrețină.

 „Mărțișorul pentru mine este un simbol al primăverii, iar confecționarea lor a devenit un hobby pentru mine. Eu prin artă mă exprim. Încerc mereu să fac produsul care să aducă un zâmbet pe fața oamenilor. Mărțișoarele sunt făcute din ceramică, le pun în cuptor iar apoi pe pictez. Munca mea constă în reansamblare și multă creativitate”, a mai spus femeia. 

Târgul din acest an a luat-o pe nepregătite pe Alice, deoarece aprobarea de la Primărie a venit cam târziu. Norocul său a fost că mai avea produse din anii trecuți, iar acum în fiecare seară confecționează cercei și mărțișoare pentru a aduce produse noi în fiecare zi pe tarabă.

„Nu am fost deloc pregătită pentru acest târg, pentru că nu știam dacă ne va aproba Primăria sau nu. La sârșitul lunii decemrbie mi-am depus cererea, iar în ultima clipă am aflat că se va ține târgul. Vineri am alfat că se va organiza, iar miercuri am iești la vânzare. Am avut noroc că mai aveam marfă de anul trecut și am putut să ies cu standul. De atunci, încerc în fiecare seară să mai fac ori mărțișoare, ori cercei”, a explicat Alice.

În pandemie nu s-a vândut, dar s-a lucrat!

Prețurile sunt accptabile în comparație cu munca pe care o depun cei doi soți. Un tablou pictat ajunge la 250 de lei, iar o pereche de cercei cu pietre semiprețioase costă în jur de 20 de lei.

„Încercăm să punem prețurile în așa fel încât să fie pentru buzunarul fiecărui om. La final de zi, munca este mai mare decât răsplata finaciară. Dar avem și o sufletească, care ne ajută foarte mult să trecem peste aceste zile”a spus femeia.

Pentru 1 martie, vânzările au fost bune, dar asta pentru că au fost mai puțini vânzători față de anii trecuți. Cu toate acestea, nu s-a făcut foarte multă reclamă pentru târgul din acest an, iar oamenii nu au știut că s-a ținut.

„Vânzările au fost ok, pentru că am fost și foarte puțini care am avut standuri. Oamenii nici nu au știut că sunt standuri aici, doar dacă ieșeau pe aici în plimbare aflau că este târg. Aici îmi petrec mai bine de jumătate de zi și este destul de obositor. Cu toate astea, apreciez că Primăria a ținut cont de noi, având în vedere că lucrăm de 30 de ani. Aceste locuri, care au fost puține în acest an, au fost pentru Meșterii Populari, iar eu sunt înscrisă în această asociație”, a povestit Alice Iștok.

Magazinul pe care îl deține are doar 8 metri pătrați și nu este chiar la vedere, lucru care nu îi aducew foarte multe vânzări, mai ales în această perioadă. Cu toate acestea, Alice se bucură de timpul pe care îl petrece acolo și confecționează cercei și mărțișoare.

„Magazinul pe care îl am este un xerox mai mult, iar în spate îmi expun lucrările. Acum în perioada asta, lucrurile nu merg foarte bine din cauza pandemiei, maxim trei persoane pe zi intră în magazin, dar eu oricum îmi găsesc activitate și lucrez la diferite obiecte.  Viața ar fi goală fără artă. Pe mine mă încântă tot ceea ce ține de frumusețile artei, fie că e pictură, ceramică sau împletituri”, explică Alice.

Clienții sunt puțini în această perioadă, dar Alice știe că oamenii trebuie să vadă de mai multe ori un produs până să îl achiziționeze.

„Mi-aș dori să vină oamenii aici. Tot ceea ce facem noi este hand-made și punem multă dragoste în fiecare bărțărucă pe care o confecționăm. Oamenii de multe ori vin admiră, iar apoi vin și cumpără. În această profesie trebuie să ai multă răbdare și să înțelegi omul. Trebuie să îi oferi ceea ce caută, iar arta ta să îi trezească un sentiment”, a spus femeia.

CITEȘTE ȘI:

Afaceri la început de primăvară. Cum plănuiesc meșteșugarii să își vândă mărțișoarele anul acesta?