Ştiri din Transilvania
Cinci români, prinși la ieșire din țară cu teste COVID-19 false. Credeau că scapă basma curată
Cinci români au fost prinși la granița cu Bulgaria în timp ce încercau să iasă din țară cu teste COVID-19 false.
Cinci cetăţeni români sunt cercetaţi penal după ce au încercat să iasă din România, prin PTF Giurgiu, pentru a călători în Bulgaria cu teste COVID-19 false.
„În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu Rutier s-au prezentat pe sensul de ieşire din ţară, la intervale diferite de timp, cinci cetăţeni români, care au prezentat autorităţilor competente teste PCR cu rezultate negative pentru detecţia infecţiei cu virusul SARS-COV-2, pentru a li se permite intrarea în Bulgaria. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea testelor, la solicitarea autorităţilor bulgare, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, constatând că patru din cele cinci teste prezentate nu au fost eliberate de clinicile menţionate în documente, acestea fiind false”, se arată într-un comunicat de presă emis vineri de ITPF Giurgiu.
Dacă cei cinci încercau să intre în Marea Britanie cu teste COVID-19 false puteau să riște pedeapsa cu închisoarea.
Ca urmare a celor constate, trei dintre cetăţenii români sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals şi complicitate la fals material în înscrisuri sub semnătură privată, iar ceilalţi doi pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, respectiv fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Persoanele în cauză au renunţat la continuarea călătoriei, urmând ca la finalizarea verificărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.