monitorulcj.ro Menu
Ştiri din Transilvania

UPDATE: COD PORTOCALIU de ploi torențiale și grindină, la Cluj. Până când e valabil?

Județul Cluj se află sub o atenționare cod galben de vreme rea, până joi. Mai multe județe din regiune sunt vizate de un cod portocaliu.

COD GALBEN de ploi torențiale și grindină, la Cluj. Până când e valabil?

 

UPDATE: COD PORTOCALIU de furtuni la Cluj


„Confirm codul portocaliu, primit de câteva minute (pentru care nu se remit mesaje de avertizare). Fenomene preconizate: vijelii puternice, grindină de dimensiuni medii, descărcări electrice, prcepitații cu acumulări de 25÷30 l/mp”, a transmis ISU Cluj.

 


A fost emisă şi o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până joi la ora 2:00, local în nordul, centrul şi estul ţării, în zonele montane şi în dealurile subcarpatice unde vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii, izolat averse ce vor avea şi caracter torenţial şi grindină. Astfel de fenomene vor fi şi în restul teritoriului, dar pe arii mai restrânse, precizează meteorologii. Judeţele marcate cu Cod galben sunt: Satu Mare, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Sibiu, Vâlcea, Braşov, Argeş, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Vrancea, Buzău Brăila şi Galaţi.

 


Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod portocaliu de vijelii puternice şi grindină valabilă pe parcursul zilei de miercuri în judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Suceava, Neamţ, Bacău, Botoşani, Iaşi şi Vaslui.

În zonele menţionate vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată, vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 70 - 80 km/h, frecvente descărcări electrice şi grindină. Pe alocuri aversele vor fi torenţiale, iar cantităţile de apă vor depăşi izolat 25 - 30 litri/mp.


CITEȘTE ȘI

Prognoza meteo pentru cinci zile! Șanse de ploaie ridicate miercuri, la Cluj