monitorulcj.ro Menu
Ştiri din Transilvania

Accident GRAV pe un drum din Bistrița-Năsăud! Trei copii și părinții lor au ajuns la SPITAL

Trei copii, cel mai mic având şapte luni, au fost răniţi într-un accident produs luni seara pe drumul judeţean 172 G din judeţul Bistriţa-Năsăud, ei aflându-se în maşină cu părinţii.

Accident GRAV pe un drum din Bistrița-Năsăud! Trei copii și părinții lor au ajuns la SPITAL

Accidentul a avut loc pe raza localităţii Orheiu Bistriţei, iar maşina în care se aflau cei cinci membri ai familiei a părăsit partea carosabilă şi a lovit un cap de podeţ, rămânând suspendată într-un gard.

La volan s-a aflat tatăl copiilor, un bărbat de 37 de ani din municipiul Bistriţa, care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.


Bărbatul, soţia sa, de 32 de ani, şi cei trei copii au fost răniţi, fiind transportaţi la spital.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, un copil de 10 ani prezenta traumatism toracic, iar fraţii lui, de 16 ani, respectiv şapte luni, au suferit traumatisme şi excoriaţii.


Mama copiilor prezenta de asemenea excoriaţii, iar tatăl - un traumatism cranian minor.

La spital a ajuns şi bunica celor mici, venită la locul accidentului, care a suferit un atac de panică.


Poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul rutier.