monitorulcj.ro Menu
Ştiri din Transilvania

Restricții de noapte în Timișoara: magazine, închise zilnic la ora 18:00. Urmează Cluj-Napoca?

În Timișoara au început deja să se aplice restricții de noapte, privind circulația persoanelor nevaccinate, dar și activitatea magazinelor. Cluj-Napoca se îndreaptă în aceeași direcție.

Restricții de noapte în Timișoara: magazine, închise zilnic la ora 18:00. Urmează Cluj-Napoca?

 

Municipiul Timişoara va intra sub incidenţa unor restricţii suplimentare, magazinele urmând să fie închise la ora 18,00 în toate zilele săptămânii, în baza unei hotărâri a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), convocat, joi, de subprefectul Ovidiu Drăgănescu, după ce rata de infectare cu SARS-CoV-2 a ajuns la 8,5 la mie în municipiu şi la 6,34 pe judeţ.


 

Municipiul Timişoara, alături de localităţile Giroc, Parţa, Remetea Mare şi Sânmihaiu Român, au fost trecute pe anexa 1, cu rata de infectare mai mare de 7,5 la mia de locuitori.


Cluj-Napoca are rata de infectare de 6,37 cazuri de Covid-19 la mia de locuitori și urmează să se aplice restricții de noapte, dar în weekend. Totuși, având în vedere viteza cu care crește numărul de cazuri de Covid-19, s-ar putea ca în curând și la Cluj-Napoca să se aplice aceste măsuri în fiecare zi.

Măsurile în Timișoara încep de vineri

Măsurile adoptate joi de CJSU se vor aplica începând de vineri, 1 octombrie


„Totodată, în baza unei hotărâri a CJSU s-a aprobat suspendarea, până la 10 octombrie, a activităţii Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 22 din Timişoara şi, respectiv, suspendarea până la 11 octombrie a activităţii Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 33 din Timişoara, din cauza unor îmbolnăviri determinate de virusul SARS-CoV-2”, transmite Prefectura Timiş.

La rata de incidenţă de peste 7,5 la mie, între orele 20,00 şi 5,00 se instituie restricţii de circulaţie în fiecare zi a săptămânii, pentru persoanele nevaccinate, cu excepţia cazurilor bine întemeiate de deplasare. Activităţile de comerţ şi prestări servicii sunt permise între orele 5,00 şi 18,00.


La rata de infectare de peste 6 la mie se opreşte desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri în spaţii deschise întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii închise, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor activităţile în baruri, cluburi şi discoteci.

CITEȘTE ȘI:


BREAKING NEWS! Restaurantele, sălile de sport și cinematografele RĂMÂN DESCHISE pentru VACCINAȚI

 

MASCA de protecție devine OBLIGATORIE în Cluj-Napoca și în spațiul liber