Într-un an de revenire a creditării şi consumului, dar şi cu provocări noi pe piață, Grupul Financiar Banca Transilvania a înregistrat o creştere organică de peste 10% în activitatea de creditare şi de peste 19% privind atragerea de depozite, la care se adaugă impactul pozitiv al fuziunii cu Volksbank România.
Serviciul pentru Imigrări al judeţului a verificat câţi străini au trecut Clujul în anul 2015.
Reprezentanţii Arhiepiscopiei Clujului s-au adunat sâmbătă, 23 ianuarie, pentru a-şi face bilanţul pentru anul 2015. Printre cele mai importante proiecte derulate de biserică anul trecut se numără „Întâlnirea tinerilor ortodocşi din Europa”, inaugurarea centrul misionar de tineret „Ioan Bunea” sau cea a serviciului de ambulanță „Filantropia Ortodoxă” din Bistriţa.
Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj a înregistrat în anul 2015 un trafic de pasageri record, de 1.485.652 pasageri, în creștere cu 26% comparativ cu anul 2014.
Wizz Air, cea mai mare companie low-cost din Europa Centrală şi de Est, și-a continuat creșterea în România în 2015 cu aproape 16% mai mulți pasageri transportați față de 2014. Totodată, compania și-a extins numărul de rute și a adăugat noi aeronave bazelor din țară, pentru a răspunde cererii în creștere. Şi la Cluj rezultatele companiei au fost foarte bune.
Anul 2015 a trecut, este momentul bilanţurilor! Iată care au fost articolele cu cea mai mare priză la public de pe monitorulcj.ro.
Cele mai importante trofee câştigate de cineaştii români au fost Ursul de Argint, la Berlin, şi Un Certain Talent, la Cannes.
Înjurături, ţipete, nervi încinşi la maxim, părinţi isterici şi elevi cu urechi rupte au fost doar câteva din evenimentele care au zguduit sistemul de învăţământ din Cluj. Monitorul de Cluj vă preintă principalele scandaluri din învăţământul clujean din anul 2015.