Noul Centru de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) se află și într-un areal în care Planul Urbanistic General propune o arie naturală periurbană, și pe un deal cu alunecări de teren care a crescut considerabil costurile lucrării.
În data de 18 decembrie 2019, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat cu surle și trâmbițe că „Pata Rât este istorie”.
Un incendiu de proporții a cuprins sâmbătă seara groapa de gunoi temporară a Primăriei.
Consiliul Judeţean cumpără alte zeci de containere pentru gunoaie, deşi, pe zi ce trece există tot mai puţine şanse ca lucrările la Centrul de Deşeuri să fie reluate în viitorul apropiat. Anul trecut, CJ Cluj a mai cumpărat mii de eurocontainere care zac nefolosite în curtea RADP-ului.
Curtea de Apel Cluj a decis respingerea acţiunii în pretenţii prin intermediul căreia comuna Feleacu solicitase obligarea judeţului Cluj la plata unei sume de bani în schimbul punerii la dispoziţie a terenului pe care se realizează Centrul de Management al Deşeurilor.
Omul din spatele firmei SC Confort SA care a câştigat licitaţia pentru Centrul de Deşeuri, ulterior firma intrând în insolvenţă, a fost reţinut joi seara pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.
În 15 octombrie expiră termenul până la care Primăria Cluj-Napoca poate depozita gunoaiele la Oradea. Ce se va întâmpla cu deşeurile oraşului şi judeţului?
După mai multe ultimatumuri şi acuzaţii, negocierile dintre Consiliul Judeţean Cluj şi constructorul Centrului de Deşeuri, societatea Atzwanger, au eşuat. În aceste condiţii, conducerea Consiliului Judeţean spune că este posibilă organizarea unei noi licitaţii şi recunoaşte ca restul lucrărilor să nu mai fie făcute din bani de la Uniunea Europeană ci din bugetul instituţiei.