monitorulcj.ro Menu

În cine au încredere elevii: părinți, profesori sau vedete pe TikTok? Metode prin care elevii pot fi protejați de influențele negative

Copiii din ziua de azi găsesc suport pe rețelele de socializare precum TikTok. Dar cât de ajutor este acest canal când vine vorba despre problemele reale? „Hand of support” sau „Mâna de sprijin” este o metodă inedită, aplicată de o profesoară din Cluj, prin care copiii sunt învățați care sunt persoanele în care se pot încrede și care sunt influențele negative de care trebuie să se ferească.

Ce postează Cumpănașu pe TikTok? „E grav că 519.000 de copii îl urmăresc, în peste 100 de clipuri pe care le face zilnic”

Alexandru Cumpănașu îi încurajează pe elevi să se întoarcă împotriva școlilor și a profesorilor, în timp ce le trimite mesaje pline de vulgarități prin intermediul unui cont de TikTok. „Fenomenul cumpănașii” a acaparat rețeaua de socializare, iar mii de copii români îl consideră pe Cumpănașu o persoană de încredere.