A început sezonul chiriilor la Cluj-Napoca. Universităţile clujene au deschis perioada de admitere la facultate şi aşteaptă zeci de mii de noi boboci în toamnă.
Cele mai mari universităţi din Cluj organizează în această perioadă concurs de admitere. Află unde se intră pe bază de dosare, unde se dă examen scris, câte locuri au fost scoase la concurs şi ce specializări noi au introdus universităţile în acest an.
Înscrierea pentru anul acesta la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca va începe luni, 14 iulie, și se va încheia în 31 iulie. Pentru facilitarea acestor înscrieri s-a pus la dispoziția viitorilor studenți o platformă on-line de preînscriere. Numărul locurilor bugetate la licență este același ca și anul trecut, în timp ce locurile bugetate pentru master au crescut ușor.
21 de facultăţi din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai îşi aşteaptă viitorii studenţi şi le pune la dispoziţie cele mai bune specializări din domeniile care se caută la ora actuală pe piaţa muncii.
Concursul constă fie în probe scrise, teste grilă sau în realizarea unui eseu, fie prin probe specifice pentru cei care dau la facultăţi vocaţionale.
Universitatea Babeş-Bolyai organizează şi în acest an concursuri, în diferite domenii, care pot înlocui examenul de admitere.
Admiterea în liceu se va face pe baza mediei la evaluarea naţională în pondere de 75%, în timp ce facultăţile nu mai pot ţine cont la admitere de notele din liceu ale candidaţilor, aceastea fiind doar unele dintre schimbările importante din Educaţie în 2014.
Admiterea la facultate se va face, din 2014, numai pe baza rezultatelor de la bacalaureat, fără a mai fi luate în calcul notele obţinute în liceu, a anunţat, luni, ministrul delegat pentru învăţământ superior şi cercetare, Mihnea Costoiu.