monitorulcj.ro Menu

Ceartă între Ungureanu și Boc. “De ce nu îi dați de pereți pe managerii care nu își fac treaba?”; “Să crezi că le știi pe toate, e prea mult”

Deputatul Emanuel Ungureanu s-a contrazis cu primarul Emil Boc în ședința de Consiliu Local de joi pe tema banilor alocați către spitale. Dacă Ungureanu i-a cerut lui Boc “să îi dea cu capul de pereți pe manageri”, primarul Clujului i-a bătut obrazul deputatului USR cu referire la live-urile pe care acesta le face din spitale spunând că face mai mult rău decât bine.

3 mil. € de la Primăria Cluj pentru spitale. Suma s-a DUBLAT față de anii trecuți. Spitalul Clinic Județean de Urgență, RECORD de alocări

Cele mai importante spitale din Cluj-Napoca cer anual sume impresionate de la bugetul local. Anul acesta, Primăria acordă finanțări record de 3 milioane de euro, sumă dublă față de anii precedenți. Reamintim că, nu o dată, deputatul Emanuel Ungureanu i-a cerut primarului Emil Boc să nu mai dea bani la biserici şi să îi redirecţioneze către spitale.