monitorulcj.ro Menu

Arhitect: Clujul este lipsit de coerență în dezvoltarea urbană

Arhitecții susțin că în societatea clujeană există o lipsă de coerență în ceea ce privește dezvoltarea urbană, dând ca exemplu lipsa unei strategii pentru Someș, aglomerarea spațiilor centrale cu corturi și chioșcuri care ”în anumite locuri agresează”. ”Dacă te duci în zonele de intervenții noi, de blocuri, este un spațiu care nu mai are limite, nu mai are repere”, susține Daniela Maier coordonator al Bienalei de Arhitectură Transilvania.

Ploaia i-a ţinut în casă. Protest timid faţă de betonarea Someşului - FOTO

Nici protestele nu mai sunt ce au fost la Cluj. Cu toate că organizatorii se bazau pe cel puţin 1000 de clujeni care să iasă în stradă şi să protesteze faţă de lucrările de pe Spaiul Independenţei şi implicit dispariţia spaţiului verde de pe malul Someşului, luni după amiază la Podul Elisabeta nu s-au adunat mai mult de 50 de persoane.

După ce a fost pus la punct de arhitecţi, Boc OPREŞTE lucrările de pe malul Someşului şi organizează o DEZBATERE

După ce arhitecţii şi societatea civilă i-au trimis o scrisoare deschisă primarului Emil Boc prin care îi cereau să oprească lucrările începute recent pe malul Someșului, iar clujenii au ameninţat cu proteste, la câteva ore reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca au anunţat o dezbatere pe acest proiect. Între timp, Boc a dispus oprirea lucrărilor.

Arhitecţii clujeni cer OPRIREA lucrărilor de betonare pe malul Someşului. Se pregăteşte şi un PROTEST - FOTO

Arhitectul Șerban Țigănaș, președinte al Ordinului Arhitecților din România, i-a trimis o scrisoare deschisă primarului Emil Boc prin care îi cere oprirea lucrările începute recent pe malul Someșului. Pe de altă parte, sute de clujeni au anunţat că vor ieşi în stradă să protesteze nemulţumiţi că spaţiul verde de pe malul Someşului va dispărea.