Ionel Scriosteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a confirmat că autostrada Sebeș-Turda va fi finalizată anul acesta.
Cătălin Drulă, fostul ministru al Transporturilor, a anunțat că lotul 2 al autostrăzii Sebeș-Turda va fi deschis circulație la 1 decembrie.
Pe autostrada Transilvania, între Nădășelu și Zimbor, au loc alunecări de teren, iar constructorul ia în calcul inclusiv schimbarea traseului, informează specialiștii din cadrul Asociației Pro Infrastructură.
O familie din Sâncrai, Alba cere oprirea lucrărilor la lotul 2 al autostrăzii Sebeș-Turda în zona locuinței sale, din cauza prafului și a zgomotului, scrie clujust.ro.
O mașină a lovit un parapet pe A3, Gilău-Turda. Carosabilul este umed în acest moment, din cauza ploii.
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat, miercuri, că lucrările pe lotul 2 al autostrăzii Sebeș-Turda sunt realizate în proporție de 90%. Se toarnă ultimul strat de asfalt.
O mașină a fost filmată în timp ce mergea pe contrasens pe Autostrada A3, în zona Nădășelu Cluj.
Lucrările pe tronsonul de 30 de kilometri dintre Nădăşelu şi Zimbor progresează. Acestea ar trebui finalizate în 2023.