Angajații din Primăria Cluj-Napoca sunt în mare parte imunizați sau trecuți prin boală, conform unor declarații făcute de Emil Boc.
Alimentul care te scapă de răceală. Cei care nu doresc să apeleze la medicamente atunci când nu au simptome serioase de răceală, pot apela la metode mai tradiționale, tratându-se „acasă” cu câteva alimente. Unul dintre acestea este considerat a fi cel mai eficient.
Cum îți dai seama dacă ai Covid-19 sau gripă? Există câteva semne la care trebuie să fii atent. Unele simptome se aplică la ambele boli, dar altele sunt specifice doar pentru una dintre ele.
Noile restricții pentru localitățile în care incidența Covid-19 este de peste 6 cazuri la 1.000 de localități au fost aprobate de Guvern.
Adevărul despre broccoli: când e toxic pentru organismul uman
Un tânăr din județul Cluj, tatăl unui copil de 6 ani, este pe patul de spital în chinuri. Acesta suferă de o boală incurabilă la inimă, iar singura soluție este un transplant.
Un nou medicament care încetinește evoluția bolii Alzheimer a fost aprobat de SUA, după ce, în ultimii 20 de ani nu a mai fost aprobat nici unul.
Procentele celor care solicită un control pentru afecțiunile oncologice a scăzut semnificativ în perioada de pandemie, din cauza temerii de a nu contacta virusul prin vizita la spital. Află care sunt semnele pe care nu le poți trece cu vederea.