Un TIR a ieșit de pe carosabil între Sub Coastă și Emerson în această dimineață.
Aplicația CERT Rescue - salvarea șoferilor ieșiți de pe carosabil în Cluj și împrejurimi. Voluntarii vor sări în ajutorul acestora în urma solicitărilor primite prin aplicație.
Un clujean în vârstă de 73 de ani a pornit un accident în lanț, fiindcă nu s-a oprit când avea indicatorul „stop” în față. Au fost implicate două mașini, un tir și cinci persoane.
Două persoane au avut nevoie de asistență medical, după ce mașina în care se aflau a ieșit de pe partea carosabilă.
O mașină a alunecat pe coasta de pe marginea drumului, pe strada Mihail Sebastian din Cluj-Napoca. Trecătorii au ținut mașina până au ajuns pompierii.
A nins pe Transfăgărășan, iar cei de la DRDP Brașov au turnat două tone de sare pe carosabil în această dimineață.
Două persoane au fost transportate la spital după ce o mașină a pierdut controlul și a intrat în sensul unic la străzii.
Un accident mortal s-a petrecut, duminică seara, pe raza localității clujene Crăiești.