Clujenii au ieşit după lăsarea serii sâmbătă, 20 iunie, „ca ciupercile după ploaie” pentru a sărbători împreună în diverse locuri solstiţiul de vară în cadrul proiectului „Cluj Never Sleeps”, la care au participat numeroase organizaţii şi instituţii, care au organizat o diversitate de evenimente, printre care şi activităţi sportive.
Clujenii sunt invitați să participe, în perioada 25 și 26 aprilie, în Pădurea Făget, la întrecerile sportive Banca Transilvania Trail Running și MTB Marathon powered by Vodafone. Cele două concursului, unul de alergare și celălalt de mountain bike, sunt dedicate atât sportivilor de performanță cât și începătorilor și practicanților amatori.
Salina Turda va fi gazda unui concurs de biciclete pentru copii, sâmbătă 21 februarie, începând cu ora 11:00. Evenimentul sportiv este organizat în cadrul campaniei ,,Micul biciclist şi siguranţa lui” care are ca scop prevenţia şi educarea copiilor cu privire la riscurile circulaţiei în trafic.
Clubul Sportiv Clujul Pedalează în parteneriat cu Salina Turda, Primăria Municipiului Cluj-Napoca şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj va da startul sâmbătă, 21 februarie 2015, începând cu orele 11:30, concursului de îndemânare pe bicicletă „Micul Biciclist şi siguranţa lui”.
Clujul Pedalează organizează în acest weekend Maratonul Gilău, ediția a doua, competiție care contează în Campionatul Național de Ciclism Montan XCM MTB, atât pentru amatori cât și pentru cicliștii legitimați.
Peste 150 de persoane îmbrăcate în costume de Moş Crăciun au participat, duminică, la un marş pe biciclete pe străzile din Cluj-Napoca şi au dus cadouri pentru elevii Liceului pentru Deficienţi de Vedere şi Liceului pentru Deficienţi de Auz.