DNA precizează că modificările codurilor penale vor îngreuna investigaţiile şi că Parlamentul le-a adoptat fără a ţine seama de propunerile instituţiilor judiciare şi fără o colaborare reală, criticând o serie de articole care încalcă prevederi ale Constituţiei sau care favorizează inculpaţii.
Un protest de amploare are loc, marţi seara, la Cluj-Napoca, faţă de modificările la Codul de procedură penală. Oamenii au scandat ”Jos Guvernul”, ”Fără penali” şi ”PSD ciuma roşie”, cerând alegeri anticipate.
Ministrul Jusitiţiei Tudorel Toader a anunţat miercuri dimineaţa, într-o conferinţă de presă, că Ministerul Justiţiei a elaborat proiectul de lege privind modificarea Codului penal şi Codului de procedura penală, pentru punerea lor în acord cu deciziile CCR.
Prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu a declarat că a primit din partea partidului sarcina să elaboreze un proiect de introducere a soluțiilor Curții Constituționale în Codurile penale. Acesta a precizat că propunerea ar urma să fie gata în cel mult 10 zile.
Europarlamentarul ALDE Norica Nicolai a comentat, într-un articol publicat pe Euronews, situația din România creată după ordonanța 13/2017 a guvernului Grindeanu pentru modificarea Codului Penal, politicianul menționând că e vorba doar de o procedură de rutină care nu poate fi anihilată de voința străzii.
Curtea Constituţională a dezbătut joi sesizarea depusă de Avocatul Poporului cu privire la neconstituţionalitatea ordonanţei 13, prin care Guvernul Grindeanu a încercat să modifice Codurile Penale, şi a decis că e inadmisibila, pentru că între timp ordonanţa a fost abrogată.
Guvernul a aprobat, duminică, abrogarea OUG 13/2017 privind modificarea codurilor penale şi a declasificat stenogramele şedinţelor de Guvern din 31 ianuarie 2017 şi din 18 mai 2016, anul trecut fiind modificate Codurile penale tot prin ordonanţă de urgenţă. Ordonanţa de urgenţă de abrogare a OUG 13/2007 privind modificarea Codurilor penale a fost publicată duminică în Monitorul Oficial.
Guvernul român a cedat sâmbătă la presiunea unei vaste contestaţii populare şi a anunţat că va abroga ordonanţa de urgenţă de modificare a Codului Penal şi Codului de Procedură Penală, care a provocat manifestaţii de o amploare neobişnuită de la căderea comunismului, transmit AFP, EFE şi Reuters.