Tradiții și obiceiuri Crăciun 2020. Cel mai frumos moment din an vine cu o serie de tradiții și obiceiuri care sunt respectate de sute de ani.
Sărbătoarea Crăciunului se apropie cu pași repezi. Colindul, scenetele specifice Crăciunului şi mesele bogate sunt nelipsite.
Primăria Cluj-Napoca le oferă clujenilor în cadrul Târgului de Crăciun din Piața Unirii seri de colinde populare românești interpretate de artiști și ansambluri folclorice renumite, începând de la ora 19.00 și până la ora 20.30.
Clujenii vor putea simți atmosfera sărbătorilor printr-un concert de colinde altfel, ancorat în acustica unei biserici de secol 18. Evenimentul are loc miercuri, 28 noiembrie, ora 19:00 la Biserica Piariștilor din Cluj-Napoca, pe strada Universității nr. 5 - intrarea este liberă, iar locurile sunt limitate.
Pe măsură ce se apropie sărbătorile de iarnă și numărul cerșetorilor a crescut considerabil. La modă este să cerșească în autobuze, să nu stea atât de mult în frig. Însă, acum, în loc să spună o poveste dramatică pentru a stârni mila călătorilor, ei colindă, iar clujenii se grăbesc să caute banii mărunți prin buzunare.
În ultima zi a anului vechi şi în prima a celui nou, datina românească este marcată de simboluri, colinde şi obiceiuri păgâne.
În secolul vitezei în care tradițiile dispar încet, dar sigur, iar alte obiceiuri își fac loc în viețile românilor, încă există oameni care consideră Crăciunul un eveniment încărcat de spiritualitate.
Fondurile obținute în cadrul acestei acțiuni vor face posibilă organizarea unei tabere pentru cei care își petrec mare parte din viața pământească pe patul de spital, conectați la aparatele care le dau speranță.