monitorulcj.ro Menu

Zeci de părinţi şi copii din comunităţile de la Pata Rât şi Iris au învăţat să scrie şi să citească printr-un program derulat cu fonduri europene

Aproape 100 de copii romi cu vârste cuprinse între 5 şi 12 ani şi 54 de adulţi, mai ales mame, din comunităţile rome din Cluj-Napoca (România), Podgorica (Muntenegru) şi Dolny Kubin (Slovacia) au luat parte la un program de literaţie, în care s-a urmărit concepte cum ar fi lectura şi interacţiunea cu textul, dezvoltarea vocabularului, aspecte sociale ale învăţăturii. În cadrul proiectului, copiii romi şi-au dezvoltat abilităţile de lectură, au învăţat cuvinte noi şi au primit mai multe cărţi. În Cluj-Napoca, programul a fost implementat în comunităţile de la Pata Rât şi Iris.

Băsescu: Diferența în nivelul de trai, motorul principal al migrației

Președintele Traian Băsescu a afirmat, joi, în cadrul unei întâlniri cu președintele Parlamentului elen, că principalul motiv al migrației este nivelul de trai, iar statele europene trebuie să asume ”necesitatea de a integra comunitățile rome”, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.