monitorulcj.ro Menu

Preşedintele ANI, Horia Georgescu: Mulţi parlamentari pun piedici Agenției Naționale de Integritate

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, spune că aleşii care se simt cu musca pe căciulă fac tot felul de propuneri legislative pentru a schimba legea de funcţionare a agenţiei. Declaraţia acestuia vine în contextul în care plenul Senatului a votat zilele trecute o parte din noii membri ai Consiliului Naţional de Integritate, iar propunerile opoziţei au fost respinse.

O nouă lovitură marca PSD, dată statului de drept şi ordinii constituţionale

Senatorul liberal Alin Tişe consideră că prin votul dat ieri în plenul Senatului, PSD l-a sancţionat pe preşedintele CNI (Consiliul Naţional de Integritate) în încercarea disperată de a controla ANI. Reacţia sa vine după ce plenul Senatului a votat o parte din noii membri ai Consiliului Naţional de Integritate şi după ce clujeanca Cynthia Curt a rămas fără funcţia din CNI, în urma respingerii propunerilor făcute de foştii democrat liberali.