monitorulcj.ro Menu

Nimeni nu răspunde de moartea colegului nostru Dan Porcuţan? Tânăr mort în ziua externării din spital, medicii scoşi basma curată!

La un an de la deces, legiştii clujeni au stabilit cum a murit jurnalistul Monitorul de Cluj, Dan Porcuţan. Cu toate că făcea sport de performanță şi avea o condiție biologică foarte bună, tânărul de doar 30 de ani avea să moară după o extracţie dentară. Raportul IML, venit cu mare întârziere, lasă să se înţeleagă că tot „mortu’ e de vină”! Între timp, ancheta bate pasul pe loc.

Un tânăr a murit cu zile chiar în ziua externării dintr-un spital din Cluj-Napoca! Răspunde cineva pentru viața colegului nostru Dan Porcuțan, oprită la 30 de ani?

A venit în orașul de pe Someș pentru a-și urma pasiunile – sportul, fotografia, ciclismul – și s-a întors acasă între patru scânduri. A ales să se interneze într-un spital de stat, punându-și toată încrederea în doctorii din orașul de cinci stele și într-un sistem medical clujean lăudat până la Dumnezeu și înapoi. „Credeam că la Cluj medicii sunt mai pricepuți”, spunea, la înmormântarea lui Dan Porcuțan, preotul Teodor Giosan din Câmpulung Moldovenesc.