Pădurea Hoia-Baciu a suferit în acest an numeroase tăieri de lemne. Odată cu trecerea timpului, copacii devin din ce în ce mai puțini, iar pădurea mai dezvelită.
Clujenii se vor intâlni duminică, 03 NOIEMBRIE la Monumentul Memorandiștilor pe Bvd. Eroilor (“la “clopot”) de unde vor porni într-un marș pentru păduri.
Weekendul Someș Delivery de anul acesta trebuia să aibă loc pe alt segment de Someș, în zona Podului Porțelanului, dar în cele din urmă, organizatorii au ales zona din Grigorescu. “La o vizită în luna octombrie ceea ce am descoperit ne-a întristat și îngrijorat în egală măsură”, susțin aceștia.
Una dintre cele mai frumoase și vizitate zone ale Munților Apuseni, Padiș, situată la limita județului Cluj a fost distrusă de firmele care exploatează lemnul. Astfel, obiectivele turistice nu pot fi vizitate de către iubitorii muntelui.
Câțiva locuitori ai satului Chinteni au fost îngrijorați când au văzut că mai mulți plopi au fost tăiați din zona lacului și au făcut sesizări la Garda de Mediu. Reprezentanții administrației locale spun însă că defrișarea s-a desfășurat în legalitate pentru atât pentru a-i proteja pe trecători, cât și pentru un proiect de reamenajare a zonei.
Poliţişti din IPJ Cluj au reţinut, în urma unor percheziţii făcute în opt locuri, trei bărbaţi bănuiţi de fapte ilegale la regimul silvic. Primarul comunei Beliş, Viorel Matiş (PSD), a fost reţinut de poliţiştii clujeni, fiind suspectat de comiterea unor fapte ilegale la regimul silvic în vremea când era lucrător silvic, au declarat, marţi, surse judiciare.
Polițiștii clujeni au reținut, în urma unor percheziții realizate în 8 locații de pe raza județului Cluj, trei bărbați bănuiți de fapte ilegale la regimul silvic. Unul din aceştia ar fi primarul comunei Beliş, Viorel Matiş.
În ciuda înăspririi legislaţiei şi controalelor, jumătate din masa lemnoasă recoltată ilegal provine din judeţul Cluj, arată un raport.