monitorulcj.ro Menu

GALERIE FOTO: "Botezul regal" al prinţului George

Prinţul George, în vârstă de trei luni, a fost botezat miercuri, cu apă din râul Iordan, la Capela Regală de la Palatul Saint James din Londra, în cadrul unei ceremonii la care au participat doar 22 de invitaţi, printre care s-au aflat şi cei şapte naşi şi naşe ai bebeluşului.

Prinţul William a împărtăşit primele sale impresii despre experienţă de tată

Prinţul William a vorbit, sâmbătă, pentru prima oară, în public, despre primele sale impresii în calitate de tată, cu ocazia partitipării la o partidă caritabilă de polo călare, precizând că mintea lui a rămas blocată în "modul bebeluş" după venirea pe lume a fiului său, conform Associated Press.

William şi Kate au înregistrat oficial naşterea Prinţului George

Prinţul William şi soţia sa Kate au înregistrat oficial naşterea primului lor copil, risipind astfel îndoielile asupra înscrierii titlurilor regale pe certificatul de naştere, au anunţat, cineri, oficiali din cadrul Casei Regale britanice.