Cel puţin cinci rachete au fost lansate vineri din Fâşia Gaza înspre Israel la expirarea unui armistiţiu de trei zile, în timp ce mişcările palestiniene au anunţat că nu îl vor prelungi, a declarat armata israeliană.
Armata israeliană se va retrage complet din Fâşia Gaza, imediat după intrarea în vigoare a armistiţiului, marţi, la ora locală 08.00 (08.00 or României), a anunţat un purtător de cuvânt al armatei.
Israelul a început să îşi retragă unele trupe din Fâşia Gaza şi să se repoziţioneze în alte zone din teritoriul palestinian, a anunţat purtătorul de cuvânt al armatei pentru AFP.
Armata israeliană a anunţat duminică dimineaţa încetarea armistiţiului umanitar şi reluarea operaţiunilor militare în Fâşia Gaza, ca răspuns la "tiruri constante de rachete efectuate de către Hamas".
Armata israeliană a confirmat, într-un comunicat, că acceptă să respecte, începând de sâmbătă, la ora locală 08.00 (08.00, ora României), un armistiţiu umanitar de 12 ore în Fâşia Gaza.
Ministerul Afacerilor Externe informează că 19 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost repatriaţi, ca urmare a agravării stării de insecuritate din ultimele zile din Fâşia Gaza.
Un grup format din 84 de cetăţeni români şi membrii lor de familie a fost repatriat, la cerere, din Fâşia Gaza şi va ajunge în România în cursul zilei de luni, informează MAE.
Două raiduri israeliene s-au soldat cu şapte morţi, joi, în sudul şi centrul Fâşiei Gaza, au anunţat surse medicale palestiniene, în a treia zi a ofensivei aeriene israeliene în teritoriul palestinian.