monitorulcj.ro Menu

Dolarul și francul au revenit peste pragul de 4 lei

Criza politică din Italia, unde euroscepticii și populiștii nu au reușit să formeze un nou guvern, după vetoul dat de președintele Matarelli, a afectat moneda unică, implicit și pe cele de la marginea ei, dolarul atingând valori care se mai înregistrau în iulie 2017.

Euro scade, dolarul și francul cresc

Leul s-a aliniat la evoluția celorlalte monede din regiune iar cursul de schimb al euro a scăzut cu doi bani comparativ cu cel de marți. În schimb, dolarul și francul elvețian au cunoscut aprecieri, care ar putea fi pierdute însă astăzi.

Euro crește, dolarul și francul continuă să scadă

Înmulțirea temporară a ordinelor comerciale de cumpărare de valută au produs ieri deprecierea leului față de euro. În schimb, dolarul și francul elvețian și-au menținut tendința descendentă, provocată de evoluția lor față de moneda unică.

Francul poate ajunge la paritate cu euro

Pentru cei cu credite în franci revin vremurile grele, așa cum atenționează chiar preşedintele Băncii Naţionale a Elveţiei, care consideră că francul este mult supraevaluat şi că pot fi necesare intervenţii pentru a nu permite o întărire prea mare.