monitorulcj.ro Menu

Școlile vor afla azi după ce scenariu pot relua cursurile

Toate școlile din România primesc luni, 7 septembrie, de la Direcția de Sănătate Publică, situația epidemiologică din fiecare localitate pe baza căreia va fi stabilit scenariul în care începe școala.

Elevii şi părinţii de la Liceul Eminescu, nemulţumiţi de condiţiile de la Colegiul „Anghel Saligny” – GALERIE FOTO

Începutul anului şcolar a adus pe feţele elevilor clujeni atât bucuria revederii cu colegii, cât şi nemulţumirea privind condiţiile în care vor studia. Părinţii şi cei peste 800 de elevi transferaţi de la Liceul „Mihai Eminescu”, din cauza stării de degradare a clădirii în care învăţau, la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” au strâmbat din nas când au văzut unde îşi vor desfăşura cursurile în următoarea perioadă. Ei sunt nemulţumiţi de sălile mici şi de coridoarele înguste pe care le are clădirea.

Deţinuţii de la Penitenciarul Gherla au început şcoala

Un număr de 98 de persoane condamnate de la Penitenciarul Gherla au început anul şcolar 2014-2015. În urma absolvirii unui an şcolar, deţinuţii beneficiază de 30 zile câştig/an şcolar, iar în cazul absolvirii unui semestru, de 30 de credite.