monitorulcj.ro Menu

UBB și-a deschis o reprezentanţă în Japonia

Universitatea Babeș-Bolyai are, începând din această lună, un birou propriu la Universitatea din Kobe, devenind astfel prima universitate din România cu reprezentanţă în Japonia, dar şi în Asia.

OPINIE De ce România nu va fi niciodată Japonia

Timp de două săptămâni am călătorit prin Japonia. Timp de două săptămâni am avut ochii larg deschiși, curioasă din fire fiind oricum. Nu a trecut mult și am început să fac o listă cu ceea ce m-a uimit în această țară, de la cultură, obiceiuri, comportament, tehnologie, etc. Și de multe ori m-am gândit, așa cum mulți dintre noi o fac când au posibilitatea să iasă din țară, la cum sunt făcute lucrurile la noi acasă.