monitorulcj.ro Menu

De mâine, salariul minim va crește de la 2.080 la 2.230 de lei

Salariul minim brut se majorează, începând cu 1 ianuarie 2020, de la 2.080 de lei la suma de 2.230, iar pentru personalul încadrat pe funcții unde sunt necesare studiile superioare, salariul minim rămâne de 2.350 de lei lunar.

Poştaşii clujeni au protestat în stradă; ei solicită majorarea salariilor

Câţiva zeci de angajaţi ai Companiei Naţionale Poşta Română au ieşit marţi în stradă, la Cluj-Napoca, pentru a protesta faţă de salariile foarte mici pe care le au. Ei spun că, deşi au existat negocieri şi discuţii cu privire la îmbunătăţirea condiţiilor lor de muncă, măsurile au întârziat să apară.

Ponta îi „întoarce” ordonanţa lui Oprea. „Nu am fost de acord cu majorarea salariilor demnitarilor”

La o zi după ce Guvernul sub conducerea interimarului Gabriel Oprea a adoptat ordonanţa privind majorarea salariilor demnitarilor, întors la Palatul Victoria, Victor Ponta anunţă că „va întoarce” actul normativ, cu care susţine că nu a fost de acord, urmând ca acesta să intre în vigoare odată cu legea salarizării bugetarilor. Gabriel Oprea spune că proiectul privind majorarea salariilor demnitarilor a fost făcut de mai mult timp, iar ”ideea a aparţinut Guvernului şi lui Victor Ponta”, el spunând că Ponta şi Iohannis ”s-au pus de acord în principiu”, dar premierul avea rezerve că preşedintele va susţine ordonanţa.