Cel mai lung tunel din România, cu o lungime de aproape trei kilometri, ce urmează a fi făcut pe traseul din Sălaj al Autostrăzii Transilvania, are o valoare estimată de peste un miliard de lei, realizarea lui urmând a fi scoasă la licitaţie cel mai probabil în luna mai.
Compania Natională de Infrastructură Rutieră a cheltuit peste 1 miliard de euro în 2019.
Compania de Drumuri și primăriile Cluj-Napoca, Gilău, Florești și Apahida au reînnoit protocolul de colaborare în privința centurii metropolitane.
Autoritățile de la București se lăudau în februarie că până la finele acestui an vor fi daţi în trafic 180 de kilometri de autostradă.
Încă de la începutul anului atât ministrul Transporturilor Răzvan Cuc, cât și conducerea Companiei de Drumuri, când vorbeau de kilometri de autostradă deschiși traficului în 2019 mereu includeau și cei 17 km ai Lotului 1 din autostrada A10 Sebeș - Turda.
Ecologiştii clujeni au lansat o petiție prin care semnalează abuzurile de la Tarnița. În paralel, parlamentarii clujeni au depus la comun o interpelare prin care cer Ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, să scoată Tarnița de pe lista lacurilor navigabile, chiar dacă sunt deja interzise ambarcațiunile motorizate prin reglementări la nivel județean.
Ministerul Transporturilor vrea să reaprobe indicatorii tehnico - economici ai Autostrăzii Braşov - Târgu Mureş - Cluj - Oradea, care va avea cu un km în plus, 416 km, în loc de 415 km cât se stabilise iniţial, şi din care mai sunt de executat 341 km, necesitând o investiţie de 21,87 miliarde lei, inclusiv TVA.
Constructorul Impresa Pizzarotti a sistat aproape în totalitate lucrările pe lotul 1 al Autostrăzii A10 Sebeș-Turda, avertizează Asociația Pro Infrastructură (API).