„Avem deja multe institute și puțini cercetători”. Avertismentul vine de la cea mai mare instituție de învățământ superior din România, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Eugen Teodorovici va fi ministru al Finanţelor, iar funcţia acestuia de ministru al Fondurilor Europene va fi preluată de Marius Nica, până în prezent secretar general al Ministerului Muncii.
Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, vorbeşte la Cluj despre funie în casa spânzuratului: “Corecțiile financiare pe actualul cadru financiar îl estimăm la un miliard de euro. Este prețul pe prostie plătit de România pentru faptul că a pus în funcții cheie oameni, care, din păcate, nu trebuiau să fie acolo. Și mai ales în zona de achiziții publice”. Judeţul Cluj se poate lăuda cu două mari eşecuri în derularea proiectelor cu fonduri europene: Centrul de Deşeuri şi reabilitarea drumului turistic Răchiţele-Ic Ponor.
Autoritaţile române vor să înlocuiască din acest an pachetul alimentar primit de români de la EU cu bonuri de masă.
Rata de absorbţie curentă a fondurilor europene a ajuns la peste 19% la data de 5 iulie, după ce România a transmis Comisiei Europene documentele pentru rambursarea a încă 135 de milioane de euro prin intermediul Programului Operaţional Sectorial Transport (POS Transport).