Icoane pictate pe sticlă vechi de un secol sau mai mult, pe care specialistul în etnografie Ion Muşlea le considera expresia “adevăratei arte populare” şi care fac parte din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei au fost expuse marţi publicului, pentru câteva săptămâni.
Specialişti din 25 de ţări participă, începând de duminică, timp de o săptămână, la Cluj-Napoca, la Congresul Asociaţiei Internaţionale "Rei Cretariae Romanae Fautores" (RCRF), una dintre cele mai importante manifestări ştiinţifice în domeniul arheologiei romane.
Zeci de obiecte care datează din perioada romană până în secolul al XVIII-lea, de o valoare inestimabilă pentru patrimoniul naţional, au fost găsite de arheologii clujeni după săpături de până la aproape 4 metri adâncime sub Palatul Jósika din centrul Piaţa Unirii. Tot centrul Clujului este un "muzeu îngropat".
O întrebare extrem de simplă de la simularea examenului de Evaluare naţională la limba română i-a pus în încurcătură pe elevi. Mii dintre aceştia au semnat o petiţie după ce au greşit răspunsul, conform baremului, şi au pierdut punctele alocate cerinţei respective.
Prim-ministrul Dacian Cioloș și vicepremierul Vasile Dîncu se află vineri într-o vizită de lucru în județele Cluj și Sălaj.
Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT), ale cărui colecţii permanente nu se pot vizita de ani de zile din cauza faptului că instituţia s-a aflat în aşteptarea unor lucrări capitale de renovare a clădirii, va intra curând într-un program de consolidare.
O echipă de specialişti români şi italieni de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei Cluj şi Centrul Naţional de Cercetare din Roma derulează, în premieră naţională, un proiect de reconstituire 3D a oraşului Ulpia Traiana Sarmizegetusa, cu ajutorul unor aparate moderne, inclusiv o dronă.
Clujenii sunt invitați să participe la vernisajul expoziţiei „Miracolul Naşterii Domnului prin ochi de copil” care va cuprinde lucrări realizate de elevii Școlii Speciale din Cluj-Napoca. Evenimentul va avea loc miercuri, 10 decembrie, de la ora 12:00, la Muzeul de Istorie.