monitorulcj.ro Menu

Tokes se simte „dezonorat” și atacă „Consiliul de Onoare”

Europarlamentarul Laszlo Tokes a declarat ieri, într-o conferinţă de presă la Oradea, că a dat în judecată Consiliul de Onoare al Ordinului Naţional „Steaua României”, la Curtea de Apel Bucureşti, solicitând anularea deciziei prin care i s-a retras decoraţia primită.

Ponta îi cere președintelui să îi retragă lui Tokes ordinul Steaua României

Premierul Victor Ponta i-a transmis, vineri, preşedintelui Traian Băsescu o scrisoare în care apreciază că nu mai sunt întrunite condiţiile morale şi legale pentru ca Laszlo Tokes să deţină Ordinul Steaua României şi propune retragerea acestei distincţii, au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale.