monitorulcj.ro Menu

1.392 de cazuri noi în România! Alte 42 de persoane au decedat

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.392 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Ştefan Florian, directorul Clinicii de Neurochirurgie Cluj: Pentru autorităţile din Bucureşti medicina din Cluj nu există

Profesorul universitar dr. Ştefan Florian, şeful Clinicii de Neurochirurgie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, a acordat un interviu ziarului Monitorul de Cluj unde a vorbit despre problemele cu care se confruntă sistemul sanitar, despre ultimele investiţii făcute în dotarea şi modernizarea secţiei de terapie intensivă şi a blocului operator, dar şi cum au ajuns pacienţi din SUA şi Marea Britanie să se opereze la Cluj.

Laparoscopia a debutat cu succes la Turda

Primele operaţii laparoscopice realizate la Spitalul Municipal Turda s-au dovedit un succes, mai multe persoane apelând la această metodă. Prima operaţie de acest gen din Turda s-a desfăşurat pe data de 1 august.