Piața de flori altfel s-a redeschis vineri pe strada Potaissa din Cluj-Napoca, pentru câteva zile. Zona arată ca un colț de rai.
Acestea sunt cele mai toxice fructe de pe piață. Multă lume le cumpără fără să aibă vreo idee cât de nocive sunt și cât de tratate sunt cu pesticide.
Organizatorii Electric Castle 2021 au anunțat lista artiștilor care vor urca pe scenele de la Bonțida și din Cluj-Napoca.
Emil Boc vrea să deschidă Oserul de la 1 iulie, însă așteaptă noile reglementări care urmează să fie date la nivel național.
A început sezonul roșiilor, dar multe dintre ele sunt toxice. Citește cum poți descoperii o roșie toxică în piețe sau magazine.
Cireșele au început să apară din această săptămână în piețele din România, dar prețul lor este unul exorbitant.
ANPC a descoperit că jumătate din măștile aflate la vânzare în România nu protejează împotriva Covid-19 și a dispus retragerea acestora de pe piață.
Nu, nu este o opinie anti-mall și în orice caz, nu una electorală, despre cum întotdeauna “celălalt partid” favorizează producătorii externi în detrimentul celor interni