A început numărătoare inversă al celei de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania. Ce filme vor fi proiectate în centrul Clujului?
O nouă ediție de Zilele Sofia Nădejde 2020 va avea loc pe 29 august la Rezidența BRD Scena9 din București.
La ediția cu numărul 19 a Festivalului Internațional de Film Transilvania (31 iulie – 9 august), filme noi vin în premieră în România, în câteva dintre secțiunile tradiționale, precum Ziua HBO, Zilele Maghiare, iar altele vechi, restaurate, vor fi readuse pe marele ecran în proiecții speciale. Programul proiecțiilor este deja disponibil, iar biletele pot fi achiziționate de pe tiff.eventbook.ro și, în curând, de pe TIFF Official App.
TIFF 2020 se va organiza în condiții speciale din cauza pandemiei de coronavirus, iar proiecțile vor fi împărțite în 10 locații diferite.
La granița dintre ficțiune, documentar și artă vizuală, “Nu mă atinge-mă” (Touch me not) este primul lungmetraj al regizoarei Adina Pintilie și dublul câștigător al Ursului de Aur și al Premiului pentru debut la Festivalul de la Berlin.
Marți, 29 mai, de la ora 18:30, la Cinema Florin Piersic, publicul TIFF va putea urmări pentru prima dată în România "Omul care l-a ucis pe Don Quijote / The Man Who Killed Don Quixote" (r: Terry Gilliam) primul film surpriză al acestei ediții.
“Foxtrot” este un film extraordinar care și-a câștigat locul în istorie la scurtă vreme de la momentul lansării în cadrul festivalului de la Veneția. Premiera de gală va avea loc în prezența regizorului israelian Samuel Maoz.
Regizorul şi producătorul Thomas Ciulei cere Ministerului Culturii să pună la punct un plan de restaurare a filmelor de patrimoniu şi să facă demersuri pentru ca Televiziunea Română să-şi achite obligaţiile financiare faţă de producătorii de film. Totodată, el este de părere că Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) este un organism care desfiinţează producătorii şi că “dacă nu dăm şansa tinerilor producători să debuteze, tăiem şansa unei generaţii întregi”.