monitorulcj.ro Menu

Foştii rectori din Cluj, premiaţi cu diploma “Onoare pentru Cluj”

Prefectura Cluj a organizat joi, pentru prima dată, o ceremonie de premiere a foştilor rectori ai universităţilor clujene, în cadrul căreia cei 21 de foşti rectori care au condus de-a lungul ultimelor decenii cele şase universităţi din Cluj-Napoca, printre care se numără şi Ionel Haiduc, fostul preşedinte al Academiei Române, dar şi Rodica Pop, prima femeie rector din România, au primit diploma "Onoare pentru Cluj".

Reuniune dedicată rectorilor clujeni

Moment special dedicat rectorilor din municipiul Cluj-Napoca. În semn de mulţumire, recunoaştere a contribuţiei şi dezvoltării învăţământului universitar clujean, astăzi va avea loc o reuniune dedicată celor care au condus în ultimele decenii, instituţiile de învăţământ superior din municipiu.