Dan Petrescu, fostul antrenor de la CFR Cluj, și-a găsit echipă. „Bursucul” va antrena în Arabia Saudită.
Handbalistele de la Universitatea Cluj au retrogradat matematic din Liga Florilor după înfrângerea cu 28-22, în duelul cu Gloria.
„U” Cluj a pierdut cu 31-25 duelul cu CSM Galați în etapa cu numărul 20 din Liga Florilor.
Universitatea Cluj a pierdut, 2-1, meciul cu Petrolul Ploiești din etapa cu numărul 21 din Liga a 2-a.
Universitatea Cluj nu a izbutit un miracol în ultima etapă din play-out și a ajuns în liga a treia, după ce acum un an ardelenii jucau finala Cupei României (0-3 cu Steaua) și retrogradau din primul eșalon.
Șansele Universității Cluj să rămână în Liga a II-a sunt tot mai mici. După ce a pierdut, sâmbătă, meciul cu Șoimii Pâncota, 1-2, “U” Cluj a ajuns pe locul al patrulea în clasamentul play-out.
Jucătorii echipei FC Universitatea Cluj au învins în ultimul meci jucat pe Cluj Arena în acest sezon, care reprezintă și ultimul meci disputat în liga 1.
Administratorul special al clubului Universitatea Cluj, Vlad Munteanu, a anunţat că demisionează din funcţie, asta după ce Universitatea Cluj a retrogradat matematic în Liga a II-a în urma înfrângerii, 1-2, suferite în deplasare, cu Oţelul Galaţi, în meciul din etapa a XXXIII-a a Ligii I.