Clujul a fost lăudat în cadrul unei conferințe de presă USR PLUS, fiind considerat un „pionier” în digitalizarea din România.
Legea Ariilor Protejate Urbane, co-inițiată de doi deputați clujeni, a trecut de votul parlamentarilor din Senatul României.
Legea pentru terenul noului Spital Pediatric Monobloc din Cluj a fost adoptată în Senatul României.
După aproape trei ani de mandat, 21 de senatori au luat cuvântul în plenul Senatului de mai puţin de 10 ori, alţi 61 au vorbit de peste 50 de ori. Cel mai activ senator este Mihai Goţiu USR, cu 773 luări de cuvânt în plen.
Rezultatul dezastruos înregistrat de ALDE la alegerile europarlamentare de duminică nu este singura veste proastă pentru fostul premier al României.
Clujenii sunt aşteptaţi duminică la vot penru a-şi alege reprezentanţii în Legislativul României pentru următorii patru ani.
Doar ce a fost validat în urmă cu câteva zile preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, senatorul Alin Tişe a anunţat luni că şi-a dat demisia.
Domnule Șeful Senatului României, prin remarca potrivit căreia românii din diaspora sunt “capabili să își vândă votul pentru un mic și o bere” vă constituiți într-o rușine națională absolută, mai ales rostită din gura unuia care prin forța împrejurărilor și a compromisului perpetuu a ajuns în poziția de “al doilea om în stat”!