Primarul Clujului a fost înregistrat „făcând ordine” într-o ședință a Partidului Național Liberal care a avut loc joi dimineață.
Un medic al Direcției de Sănătate Publică Suceava ar fi fost chemat acasă la șeful Consiliului Județean, Gheroghe Flutur, ca să îl testeze de coronavirus.
Afaceristul clujean Călin Stoia, condamnat la trei ani de închisoare, cu suspendare, în dosarul fostului primar al Clujului, Sorin Apostu, a fost retrimis în judecată de DNA pentru trafic de influență.
DNA a cerut noi înscrisuri conducerii Parlamentului privind votul în cazul senatorului PSD Dan Şova, prilej cu care greii din PSD i-a luat în derâdere pe procurorii DNA.
Lupta pentru supremaţie dintre vechii democrat- liberali și liberali s-a extins.
Procurorii DNA au descoperit acasă la prințul Paltin Sturdza o înregistrare ambientală făcută de acesta în timp ce negocia, într-un hotel din Capitală, detaliile unei șpăgi uriașe cu deputații Ioan Adam și Viorel Hrebenciuc.
Limbajul de mahala pe care îl folosesc personaje importante din administraţia publică clujeană este completat de atitudinea unor figuri politice faţă de banul public peste care se cred stăpâni, deşi nu au niciun drept legal.
La dosarul de corupţie al preşedintelui CJ Cluj, Horea Uioreanu, există o interceptare a unei discuţii telefonice între preşedintele Consiliului Judeţean Cluj şi soţia acestuia, deputatul PNL Cluj, Elena Uioreanu în care cei doi se ceartă ca la uşa cortului.