Strada Mozart din cartierul Bună Ziua, uitată de aproape 10 ani de autorități, va fi modernizată. Primăria Cluj-Napoca a emis autorizația de construcție, iar investiția în „ulița” cu probleme este de 1,3 milioane de lei.
„Ulița” din cartierul Bună Ziua așteaptă asfaltul de ani buni și se pare că anul acesta, promisiunile autorităților locale ar putea deveni realitate.
Locuitorii de pe strada Mozart ar putea scăpa în curând de gropile și noroiul pe care le suportă de ani buni.
„Ulița” plină de gropi și noroi din cartierul Bună Ziua va intra în lucrări de lărgire și asfaltare în primăvara anului 2021, spune viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea.
Strada Mozart reprezintă un adevărat chin pentru localnicii din cartierul Bună Ziua care o traversează.
Pe strada Mozart se pot construi blocuri cu 8 etaje, deși regimul maxim admis este de două etaje. O modificare care datează din 2014 permite ca pe o parcelă să se construiască “giganți” de 24 de metri.
Șoferii care circulă zilnic pe strada Mozart din cartierul Bună Ziua sunt cu nervii întinși la maxim din cauza mașinilor de mare tonaj care au stricat și mai mult drumul.
Clujenii care locuiesc în cartierul Bună Ziua, pe strada Mozart trebuie să circule pe carosabil din cauză că trotuarele au devenit “invizibile”.