monitorulcj.ro Menu

3 ani de la căderea Guvernului Ungureanu

În urmă cu trei ani a fost semnată moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ungureanu, a cărui cădere a condus la instalarea Cabinetului USL. O mulţime de promisiuni au fost făcute de atunci, dar foarte puţine s-au concretizat.

Ziua şi cearta în USL

După ce vicepremierul Liviu Dragnea i-a certat pe liberali pentru că au depus în Parlament proiectul privind alegerea primarilor în două tururi, marţi acesta s-a plâns că nu a primit niciun răpsuns de la PNL în privința proiectului său privind regionalizarea, deși acesta le-a fost trimis liberalilor acum patru săptămâni.

Pleacă Irimie Popa din Consiliul Local?

Consilierii locali vor discuta, joi, în şedinţă, despre mandatul de consilier local al lui Irimie Popa Emil (USL), având în vedere că acesta a absentat nemotivat de la patru şedinţe de Consiliu Local. Potrivit legii, absentarea nemotivată de la mai mult de trei şedinţe consecutive aduce de la sine încetarea de drept a mandatului de consilier local.

Constituţia, o restanţă a USL

Proiectul revizuirii Constituţiei rămâne una dintre restanţele USL, în ciuda faptului că Uniunea a început acest proiect cu mult elan. Procesul a intrat într-un impas după decizia CCR care a amânat cu un an intrarea în vigoare a cvorumului de 30% pentru validarea referendumului.

Irimie Popa Emil: Nu-mi dau demisia din Consiliu Local

Irimie Popa Emil, consilier local USL, despre care presa a scris că şi-a pierdut mandatul după ce a lipsit de trei ori consecutiv şi nemotivat de la şedinţele de Consiliu Local, spune că nu are de gând să-şi dea demisia din Consiliul Local.