monitorulcj.ro Menu

Curtea Constituţională a validat primul tur al alegerilor prezidenţiale

Curtea Constituţională a validat, vineri, primul tur al alegerilor prezidenţiale şi va trimite decizia pentru publicare în Monitorul Oficial, moment de la care poate începe campania prezidenţială pentru al doilea tur de scrutin, la care vor candida Victor Ponta şi Klaus Iohannis.

Cum ar vrea Zgonea să negocieze deciziile ÎCCJ. Conducerea ANI, chemată în Parlament

Parlamentarii își aruncă de la unul la altul un cartof extrem de fierbinte. ANI cere revocarea din funcție a deputatului Ștefan Stoica. Deputatul în sine nu are mare relevanță, dar o decizie de a-i revoca acestuia mandatul ar deschide Cutia Pandorei: toți parlamentarii care au fost cândva incompatibili, indiferent ce funcție au deținut, își vor pierde mandatele, scrie stiripesurse.ro.