Prețurile de pe piața imobiliară din Cluj vor crește cât mai curând, deoarece materialele de construcție s-au scumpit foarte tare, iar cererea de pe piață a crescut accelerat.
Piaţa imobiliară clujeană se domoleşte la început de iarnă, însă diferenţa la 12 luni este peste 100 de euro/mp.
August, luna concediilor, a încetinit puțin piața imobiliară din Cluj. Nu la nivel de prețuri, ci la numărul de tranzacții imobiliare. La nivelul județului au fost vândute 1.911 imobile, cu 381 mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Dezvoltarea industriei IT şi creşterea puternică a veniturilor populaţiei din Cluj-Napoca s-au reflectat şi în piaţa imobiliară, cererea pentru locuinţe noi accelerând puternic construcţiile de noi blocuri.
În perioada 2013-2017 valoarea tranzacțiilor imobiliare a crescut de la 200 de milioane de euro la 595 milioane de euro.
După un avans de 0,7% față de cele trei luni anterioare, pretențiile vânzătorilor de apartamente din Cluj-Napoca au ajuns, în al doilea trimestru din 2019, la o medie de 1.570 de euro pe metru pătrat util (de la 1.560 de euro pe metru pătrat).
Cluj-Napoca este în topul preferinţelor românilor când vine vorba să se mute, oamenii fiind atraşi de calitatea vieţii şi de serviciile de sănătate din oraş, educaţia universitară sau locurile de muncă.
Apartamentele din Cluj-Napoca rămân cele mai scumpe din ţară, cu o valoare medie de 1.522 de euro pe metru pătrat.